Moise Guran (49 de ani) a realizat ultima ediție „România în direct” la începutul lunii ianuarie 202o. Ulterior, a anunțat că se va concentra pe politică, alăturându-se partidului condus de Dan Barna. Fostul jurnalist a ales să se retragă din ceea ce numea „cea mai ciudată experiență” a vieții sale. De atunci a decis să stea departe de lumea publică.
Fostul jurnalist se poate lăuda cu faptul că are o experiență de 26 de ani în domeniu. A realizat 15 emisiuni educative, atât la TV, cât și la radio, punctând colaborări cu: Tineretul Liber (1994), Evenimentul Zilei (1994-1995), Revista Flacăra (1996), Radio Contact (1996), Academia Cațavencu (1997), Informația de București (1998-1999), Antena 1 (1999 – 2005), Revista Biz (2006-2008), Antena 3 (2005 – 2010), TVR (2010 – 2015), Digi24 (2015-2016), Europa FM (2010 -2020).
„Sunt un om ca oricare altul și îmi doresc să îmbătrânesc în România, alături de familie și de prieteni. Am fost 26 de ani jurnalist, dar nu a fost suficient. Am realizat 15 ani emisiuni educative la radio și TV, am încercat din răsputeri să schimb mentalități, să influențez în bine oamenii și mersul general al societății. După toată această perioadă am ajuns la concluzia că eforturile mele și ale altora ca mine, deși au influențat poate pozitiv mentalități, nu au reușit să schimbe semnificativ și țara. Rezultatul a fost același – milioane de români au părăsit această țară. Înainte de a stinge cu toții lumina, înainte de a accepta că trebuie să plec și eu, am decis că trebuie să mă implic direct”, spune Moise Guran despre sine, pe site-ul său oficial.
(CITEȘTE ȘI: Dispută aprigă între CTP și Moise Guran! Cristian Tudor Popescu l-a criticat dur pe fostul jurnalist Moise Guran)
Să spunem ce a făcut până azi și că singura lui preocupare „vizibilă” este aplicația Biziday, pe care a fondat-o în anul 2016 și la care este, în prezent doar acționar. Atunci când a anunțat că se va implica în politică, a precizat că aspirațiile sale nu vor afecta direcția editorială.
„Biziday, pe care am făcut-o împreună cu alţi colegi jurnalişti, este de departe cea mai populară aplicaţie de ştiri din România, dar de un an şi ceva funcţionează fără mine. Ba mai mult decât atât, le-am predat colegilor mei pachetul majoritar. Am rămas acţionar minoritar la Biziday, pentru cazul în care mai trebuie să aduc nişte bani acolo. Eu stau, din punct de vedere finanaciar, cel mai bine dintre toţi şi din acest motiv am rămas acţionar minoritar. Deciziile sunt luate de ei. Eu aflu de la ei ce se întâmplă cu aplicaţia. Biziday va rămâne o platformă obiectivă în continuare şi va face selecţia de ştiri care contează“, a declarat Moise Guran la Europa FM, în anul 2020.